Introducere
Eu sunt Victor Marin
Îți propun să îți construim împreună o imagine de impact în mediul online și nu numai, ești pregătit?

Despre ce imagine este vorba?
În ziua de astăzi se pune accentul tot mai mult pe imaginea online. Atât corporațiile, cât și afacerile la început de drum caută să fie populare printre potențialii clienți prin intermediul internetului. Aici intervine întrebarea firească: ce implică această imagine online?

Un website care să te reprezinte
Punctul de plecare. Cum se va numi al tău?
Conținut de calitate
Care să vândă.
Conturi pe rețele de socializare
Da, da.. Facebook, Instagram..
Mentenanță periodică
Progres continuu.
“Federația Română de Șah este încântată să colaboreze cu dl. Victor Marin, realizatorul și web administrator al site-ului oficial www.frsah.ro. Apreciem că pe perioada colaborării, începută în iunie 2018, Victor și-a îndeplinit prompt și la un nivel foarte ridicat sarcinile, astfel încât membrii Federației și șahiștii apreciază site-ul oficial ca formă și structură. A existat permanent o foarte bună comunicare între secretariatul Federației și Victor, astfel încat, chiar și în situații neprevăzute (mici incidente cu serverul, știri care trebuiau publicate urgent), am reușit să rezolvăm sau să preîntâmpinăm micile probleme.“
“Muncitor. Serios. Punctual. Empatic, dornic să ajute, să explice. Adaptabil. Găsește soluțiile adecvate. Tânăr. Respectos. Vrea să se afirme.
Îl recomand și garantez pentru el.”
“Suntem foarte mulțumiți de colaborarea pe care o avem cu Victor. Orice problemă am ridicat și-a găsit imediat soluția. Servicii de nota 10 la costuri rezonabile.
Recomandăm oricând, tuturor celor care au nevoie de un magazin online sau de consultanță în administrarea acestuia.”
Hai să începem!
Momentul potrivit să ne apucăm de treabă este chiar acum!
Povestește-mi despre business-ul tau și te provoc să intrăm în afaceri împreună!
